“Prăjitura inteligentă” – 7 ingrediente.

Este o prăjitură foarte gingașă și delicată. Tot farmecul acestei prăjituri constă în faptul că după combinarea ingredientelor obțineți un aluat lichid, dar în procesul de coacere, prăjitura deșteaptă își alege singură straturile și astfel obțineți o prăjitură minunată și deosebit de dulce, cu cremă fină. Stratificarea e posibilă datorită diferenței în conținutul de grăsimi. Puteți prepara această prăjitură magică conform unei rețete simple.

INGREDIENTE:

  • 4 ouă;
  • 2 pahare de lapte (cald);
  • 1 pahar de apă;
  • 1 pahar de zahăr;
  • 115 gr de făină;
  • 125 gr de unt;
  • 1 linguriță de vanilie.

MOD DE PREPARARE:

1.Albușurile, separate atent de gălbenușuri, le puneți într-un vas uscat. Adăugați un praf de sare și le bateți spumă tare.
2.Topiți și răcoriți untul.
3.La gălbenușuri adăugați apa și zahărul, bateți ingredientele, apoi încorporați untul topit și amestecați.
4.Turnați laptele în compoziția de gălbenușuri, apoi adăugați făina și amestecați bine aluatul.
5.Adăugați albușurile spumă și amestecați.
6.Turnați aluatul într-o tavă tapetată cu unt și înfăinată. Dați tava la cuptorul preîncins până la 180°C pentru 1 oră.
7.Lăsați prăjitura inteligentă să se răcească complet, presărați-o cu zahăr pudră și decorați-o după plac. O puteți porționa înainte de servire.

Prăjitura deșteaptă gingașă și delicioasă este gata. Merită încercată și salvată!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

sursa